marți, 6 iunie 2017

Curcubeul prieteniei - Roma - 2017

Copiii de la periferia Romei sunt picături ale aceluiași curcubeu, ce dansează sub cerul senin, amestecând toate culorile prieteniei.
Oare există culorile prieteniei? Da, cu siguranță! Există culoarea: roșu...galben...alb...negru...împreună formează: CURCUBEUL PRIETENIEI. O sărbătoare pentru toți copiii, de orice vârstă, de orice naționalitate. Un prilej pentru a demonstra lumii că dincolo de origine, toți vorbim aceeași limbă: aceea a prieteniei.



În 2 iunie, curtea bisericii Santa Rita, cartierul Torbella Monaca (Roma) a devenit neîncăpătoare pentru zecile de copii însoțiți de părinți, veniți să petreacă o după amiază de neuitat. În număr mare au venit să petreacă pe " MĂRIA SA COPILUL" cu ocazia Zilei internaționale a Copilului (sărbătoare de mare interes îndeosebi în țările excomuniste).
Un moment emoționant in deschiderea evenimentului l-a dăruit publicului tânărul Fabrizio Ricu executând la vioară imnul național al Italiei, dupa care, rând pe rând, copiii...Jasmine, Matteo, Annamaria, Daniel, Andetta, Andrei, Giorgia, Valentin au păstrat vii emoțiile unui eveniment, purtând același mesaj: prietenie...pace...armonie.
Nu puteau lipsi jocurile copilăriei: ajutați de Masha e Orso s-a tras de funie, am sărit şotronul și am făcut desene pe asfalt. Moment unic a fost cel in care părinți și copii au realizat cu ajutorul dopurilor de plastic un desen la scara 2/3 metri reprezentând un porumbel protejat de curcubeu.
Momente unice? Da!
Pentru că am demonstrat că se poate...se pot construi punți între oameni...se dărâmă zidurile indiferenței . Se vorbeste mult astăzi de integrare si dialog. Noi am reușit in acest proiect cu ajutorul copiilor, ei sunt cei ce ne-au dat o lecție de viață și ne-au făcut să ne întoarcem în timp, retrăind vremurile copilăriei noastre. (Lăcrămioara Maricica Niță) VEZI GALERIA FOTO (PIXEL&SOUND) 2 iunie 2017 Roma, Alianța Românilor împreuna cu alte asociații și prieteni au reușit să adune sub curcubeul prieteniei copii de toate culorile și toate vârstele. Un eveniment extraordinar, pentru prima dată comunitatea românescă își depașește limitele și fuzionează cu celelalte comunitați. Am dansat, am mâncat vată dulce, am jucat șotron, am desenat ... am mai fost o zi copil. Felicitări ! La mai mult și la mai mare ! ps: copiii își desenează visele. (Victoria Grosu Vremeș)



BUCURIA și VESELIA au fost introducerea, cuprinsul și încheierea acestui eveniment.
O zi minunată, cu și despre copiii noștri...
O zi extraordinarã pentru noi, copiii de odinioară...
Strigătele de voioșie si râsetele inocente ale copiilor, ne-au amintit că cele mai frumoase momente ale vieții sunt trăite in copilarie, când totul este posibil,...când visurile pot deveni realitate,...când clipa se poate transforma intr-un basm... când frumosul il găsești intr-un simplu curcubeu,..."Curcubeul Prieteniei"! (Manuela Ion)
Evenimentul a fost o colegare a sufletelor curate de copii cu sufletele noastre mature care deseori uitam sa ne bucuram de frumusețea vieții. Zâmbetele copiilor ne-au încărcat cu multă energie si pentru o zi am revenit în copilarie. O inițiativă demnă de urmat. Vă doresc mult succes! (Vasilica Safta).

Am plecat din țară pentru a schimba ceva in viața de zi cu zi. Fiind o familie am înțeles că este foarte greu și că trebuie multă muncă ca sa te integrezi, să poti merge mai departe pentru a realiza acest vis de schimbare. Având copii de multe ori ne gândim că trebuie doar sa muncim pentru a avea o situație accesibilă dar uităm că ai nostri copii au copilăria lor, au mai multă nevoie de atenția noastra, au nevoie de tot ce e legat de distracție și jocuri copilărești. Păcat, căci mulți dintre noi suntem prinși de ideea muncii si a banului, florile noastre cresc dar de multe ori nu suntem buni grădinari.
Având o zi cu soare am mers la o plimbare, o mașină ne-a purtat într-un loc adevarat, un loc atît de frumos ce ne-a fost cu drag la toți, un loc cu mulți copiii si cu multe bucurii. Mulțumesc celor care mai au timp de o zi mare, o zi doar pentru copii si le-aduce bucurii.
Mulțumesc celor din ASOCIAȚIA ALIANȚA ROMÂNILOR, doar datorită lor copiii mai au ce vor (clipe de drag si dor pentru copilăria lor). (Maricel Butnariu)

Sincer, a fost ceva extraordinar. În primul rand pentru copii și în al doilea rând pentru noi, cei mari, care ne-am simțit copii într-o lume a celor mici....in general toți ne gândim la probleme.....însă în acea zi, acele câteva ore am uitat complet de tot. (Topciu Alin Constantin)

Sunt si voi fi adepta multietnicului. Aici cred ca trebuie sa muncim cu totii. Amicitia vazuta din punctul integrarii, colaborarii. Doar atunci cand ne vom respecta diversitatea vom ajunge la rezultate. (Mihaela Mitrut)







#AlianțaRomânilor mulțumește tuturor colaboratorilor:
(Comunitatea S.Egidio, Asociația culturală FayaLoby Olanda-Italia-Suriname.
ADER Italia, A.R.I..
Asociația Dacia.
Cenaclul literar "Strigătul Diasporei".
Sponsorilor:
101ProServices (servicii traduceri, legalizări, consultanță).
PlugOn (MediaMobile Solutions).
Florariei Mario&Mara.
Pixel&Sound.
StarParty. Părinților dar în mod special copiilor pentru participarea la prima ediție "Curcubeul Prieteniei".
Ne vedem la a doua ediție în 2018...

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .